Presupun ca la fel ca mine sunt si o sa fie multe viitoare mamici care inainte de ziua ceea mare in care urmeaza sa isi intalneasca minunea, vor sa stie cum este sa nasti la un spital anume, intr-un fel anume sau cu un medic anume.

Eu inca din luna a saptea am tot cautat cu putin succes povesti ale altor mamici care au nascut la Sanador. Povestile pe care le-am gasit eu pe net erau mai mult de groaza, de frica si de plansete din varii motive: de la neatentia asistentelor care au grija de proaspata mamica, pana la nepasarea celor de la neonatologie si imposibilitatea de a petrece timp cu copilul in spital.

In ceea ce urmeaza as vrea sa va povestesc experienta mea cu Sanador. As vrea sa va zic cum a fost pentru mine nasterea si ce am vazut in spital intr-o perioada in care as zice ca eram destul de multe mame in sectie.

Sa incep cu inceputul: eu planificasem de la inceputul sarcinii nasterea naturala si impreuna cu medicul care ne urmarea, dna dr Scurtu Diana (pe care o recomand cu ceea mai mare drag oricarei viitoare mamici), am facut toate planurile incat sa pot sa nasc natural. Pe perioada sarcinii nu am avut foarte multe probleme asa ca cele 9 luni s-au dus cu mine plutind pe un norisor roz, abia asteptand momentul in care o sa pot sa imi tin minunea in brate (si bineinteles in care intr-un final o sa pot din nou sa dorm pe burta).

Sarind peste evenimentele pana in luna a saptea (cand trebuie bebelusul sa se intoarca si sa ia pozitia de nastere – adica cu capsorul in jos), cand s-a intors gargarita noastra in pozitia corecta, a facut si o mica greseala: si-a infasurat cordonul in jurul gatului. Avand insa in vedere ca era doar o singura data infasurata cordonul, inca nu prezenta risc imediat pentru nasterea naturala, bebelusii putand sa isi faca sau sa isi desfaca acest cordon si de mii de ori inainte de nastere. Impreuna cu medicul curant, am facut toate ecografiile, toate analizele si monitorizarile si totul arata bine cu pana o saptamana inainte de nastere. Vestea ceea mare a venit intr-o zi de vineri in care pe ecografie a aparut o problema: pierdeam lichid amniotic si aveam deja un nivel al acestuia sub minimul recomandat, cordonul inca aveam in jurul gatului si in lipsa lichidului nici nu prea aveam sanse ca gargarita noastra minunata sa isi poate desface asta inainte de nastere. Urma o saptamana de monitorizari NST (nonstress test) si revenire la ecografie joia urmatoare cu indicatia sa urmaresc indeaproape miscarile copilului, sa nu inceapa sa se miste mai putin.

Joi dimineata m-am trezit cu o frica: gargarita mea nu se misca. Simteam cate un fluturat pe ici colo de la ea, dar nu miscarile ei obisnuite, energice. Am trimis un mesaj la doamna doctor si la indrumarea ei am plecat spre Spitalul Sanador unde urma sa fac o monitorizare si o ecografie.

Ajunsa la spital am facut monitorizarea NST, care arata bine si asteptam la ecografie. Din pacate la ecografie vestile nu mai erau asa roz. Am aflat ca am ramas complet fara lichid amniotic, fluxurile ombilcale si cervicale au inceput sa se inverseze si in continuare aveam circulara de cordon la gargarita mea. Verdictul: cezariana de urgenta!

Dat fiind ca eu aproape 9 luni ma pregatisem psihic sa nasc natural, in momentul in care am aflat ca va fi necesara cezariana (si deasupra de toate: de urgenta!) m-a luat o panica: cand o sa pot sa o vad dupa operatie pe gargarita mea? Cum o sa ma pot ocupa de ea? Toate povestile horror pe care le-am citit pana atunci legate de durerile insuportabile dupa cezariana mi-au inundat capul si parca nu vedeam un bun sfarsit de ele. In toate luniile acestea tot ceea ce am citit legat de cezariana erau povesti horror cu dureri groaznice si neatentie din partea personalului medical, oare urma si eu sa intru in aceeasi poveste trista? Tot ce imi doream in momentele acelea era sa imi fi zis cineva care a mai trecut peste asta ca o sa fie bine, ca nu o sa fie horror si atat eu cat si gargarita mea ceea scumpa o sa fim bine dupa operatie.

Eu din pacate nu puteam sa aud asta, dar uite ca zic, si zic din experienta: eu am trecut prin astea, o sa fie bine! Nu o sa te doara pe cat te astepti! O sa poti sa-ti vezi copilul minunat imediat dupa nastere! O sa te poti ocupa de el!

Odata ce am primit vestea ca trebuie sa facem cezariana, m-am internat la receptia spitalului dupa care a venit un brancardier cu scaunul dupa el, urmand sa ma “transporte” peste tot unde mai era necesar sa trec. Am urcat la sectia de obstetrica si ginecologie de unde m-au preluat asistentele de pe sectie.

Au urmat niste chestionare, au cerut niste analize din sarcina (recomand sa le aveti cu voi toate analizele efectuate) si bineinteles m-au intrebat de preferinte legate de cazare (camera simpla sau dubla). O sa primiti si un telefon de “serviciu” cu care o sa puteti suna la asistenele care se ocupa de voi sau la cele de la neonatologie.

Recomandare: in perioada imediat urmatoare nasterii o sa vreti sa petreceti cat mai mult timp cu noul membru al familiei, o sa vreti sa incercati probabil sa alaptati cat mai des. Daca doriti sa faceti acest lucru luati in calcul ca la camera dubla si colega de camera va avea vizitatori si s-ar putea sa se creeze niste situatii mai delicate in care vin in vizita parintii, socrii, prietenii iar careva din voi incearca sa alapteze. Nu zic ca nu ar fi un lucru natural, doar ca e in cel mai bun caz ciudat ca tatal/socrul tau sa stea “confortabil” langa tine intr-o camera micuta, cat colega ta de exemplu incearca sa gaseasca o pozitie de alaptare in care si ea sa stea confortabil si copilul sa poata sa prinda sanul…. deci daca stiti ca veti avea multi vizitatori poate ar fi mai convenabil sa alegeti camera simpla.

Nasterea in sine: am avut noroc ca am citit intr-un articol despre cineva care s-a vazut un reflectorul de la sala de operatie care functioneaza perfect si pe post de oglinda. Stiam deci sa caut daca ma vad in el sau nu, eu personal am ales sa ma uit, odata pentru ca nu imi este frica nici de sange nici de alte posibile aspecte vizuale, dupa care pentru ca eram curioasa cum decurge operatia in sine si bineinteles si pentru ca ABIA asteptam sa imi vad gargarita, iubirea mea mult asteptata. In cazul in care nu aveti aceeasi afinitati ca mine si va stiti cu frica de sange spuneti medicilor/asistentilor ca va vedeti si ei vor misca reflectorul astfel incat toata lumea sa fie fericita.

Rahi-anestezia NU DOARE! Sa nu va fie frica de durere, este o presiune intr-adevar dar parerea mea personala este ca am avut dureri de dinti mai mari decat ce simti in timpul in care iti introduc cateterul in coloana.

Nu intru in detaliile anatomice, zic doar ca momentul in care am vazut-o pe fata mea in bratele medicului proaspat scoasa din burtica, am verificat ca are 2 maini si 2 picioare, m-am linistit si relaxata am urmarit in continuare operatia mea. Dupa ce au curatat-o (inca in sala), mi-au adus pe ceea mica, au tinut-o la obrazul meu sa o pot pupa dupa care au luat-o la neonatologie.

Postoperator: ajunsa inapoi in salon, a putut sotul meu imediat sa intre sa ma vada, cum am ajuns am sunat la neonatologie si am cerut sa imi fie adusa minunea sa o put vedea/tine in brate. Mi-a adus-o fata cam la 15-20 min dupa ce am sunat pentru ca eram fix in mijlocul schimbarii de tura (de noapte, avand in vedere ca eu am nascut la 19.00 si pana m-au scos din sala pana una alta era deja dupa 20.00 cand am ajuns in salon).

In prima noapte asistenele veneau cam la 2-3 ore sa imi mai dea calmante si medicamente dar veneau si oricand am sunat eu la ele. Eu personal nu am reusit sa adorm prima noapte, decat pe la 6 dimineata, pana la 7 cand infirmiera aduce micul dejun. Am avut picioarele amortite de la anestezic cam pana dimineata, ma miscam cam greut dar nu aveam dureri! Tot din categoria “am citit si eu pe net”, zisese cineva ca a doua zi cand vin asistentele si te ajuta sa te ridici in picioare a simtit ca “ii cad la loc” organele de prin ea, eu am ridicat patul meu treptat toata noaptea pana cand pana la 9-10 dimineata cand au venit intr-adevar asistentele eram deja in pozitie de sezut. Nu stiu daca asta a fost motivul sau nu dar eu nu am avut parte de aceasta senzatie de “cadere a organelor” 🙂 .

Prima data cand te ridici este greu!
Prima data cand te ridici ai impresia ca va trebui sa inveti sa mergi din nou si de la capat pentru ca totul “te trage in jos”. Eu personal asa m-am simtit, de parca atunci cand m-au cusut ar fi luat o parte din burta mea si ar fi ascuns undeva, stiti voi ca atunci cand scurtezi o fusta sau niste pantaloni. Senzatia dispare treptat ca pana la urma nu a scurtat nimeni nimic prin tine, doar ca cicatricea/operatia este inca inflexibila si simti orice miscare. Nu doare per se, e ca la intinderea de muschi, simti de parc ate deranjeaza dar tot merge ziua inainte. Prima data te vor ajuta asistentele sa nu poti cadea, te vor insoti si la baie daca vrei sa te duci sau daca vrei sa vina cu tine (sa nu va fie jena sa ii rugati sa va ajute daca simtiti nevoia!!!). Eu am facut cativa pasi cu ele dupa care am incercat si reusit sa ma duc la baie, sa fac pipi si sa ma si intorc singura. Dupa care la o victorie ca asta am luat ziua drept concediu si nu prea m-am mai ridicat din pat :). Ziua 2 deci am stat destul de mult in pat, am cerut sa imi aduca copilul, sa pot sta cu ea, si asa a cam fost.

In ziua 2 (in cazul meu) practic a fost prima data cand am tinut-o in brate pe fetita mea cum trebuie (seara de dinainte nu prea aveam nici eu nici asistentele incredere in bratele mele post-anestezice sa mi-o dea pentru mai mult de cateva minute). Am cerut sa mi se aduca de la sectia de neonatologie sau altfel zis “acvariu”. Dupa prima tura de vizite am primit-o si a stat cu mine mai toata ziua.

La capitolul pro-alaptare Sanador nu pot sa zic ca sta foarte bine. In contractul de nastere teoretic este si o ora cu un consultant de alaptare pe care eu personal nu am vazut-o, iar cand mi-au adus fetita a doua zi, a venit cu ea o asistenta de la neonatologie care foarte pe scurt mi-a aratat cum sa o pun la san, m-a intrebat daca am intrebari si a plecat. Cum minunea mea avea o greutate foarte mica la nastere (2.2kg), era foarte important sa o pot hrani din start si de preferat ar fi fost sa o pot alapta. Am incercat eu sa o tin cat a vrut ea cu sanul in gura, dar nu prea parea sa fie bine. Ulterior mi-am invatat lectia si am reusit sa o atasez cum trebuie dar asta mult dupa plecarea din spital.

In ziua 3 este cam aceeasi poveste ca ziua anterioara: daca am vrut sa imi vad copilul, sunam mi s-a adus, daca am simtit nevoia sa o dau inapoi la acvariu sunam din nou, venea cineva si mi-o luau. Daca aveam nevoie de analgezice sau ajutor sunam la asistentele de pe sectie. Primeam vizitatori si medici in vizita. Sincer ultima bucata de “viata de dinainte” pe care am avut-o. Era totul frumos, asistentele atat de la neonat cat si de la gineco era foarte dragute cu mine, aveau rabdare si timp pentru tot ce aveam nevoie.

Ziua 4 practic este ziua in care la 7 dimineata ai deja bagajele pregatite si abia astepti sa ajungi acasa sa o tii pe minunea ta in brate neintrerupta de nimeni si nimic. Aici te ocupi de formalitatile de iesire, plata facturii si sa aflii tot ce se poate de la medicul neonatolog legat de puiul tau.

Practic povestea de nastere se va termina cu ziua a patra si de aici va va continua povestea de dragoste intre voi si membrul cel mai mic si cel mai important de familie.

Overall eu zic ca a fost frumos la Sanador, cand si daca ma voi imbarca inca odata sa ii facem un fratior fetitei mele, sigur ma voi indrepta tot spre Sanador.

Ce mai trebuie sa stiti:

  1. Povestea de sus s-a intamplat chiar inainte de instituirea starii de urgenta deci realitatea actuala este un picut diferita! (In zilele urmatoare voi publica un articol pe aceeasi tema, dar din perioada pandemiei)
  2. Experienta voastra depinde foarte mult de “setarea” voastra mentala, conteaza foarte mult sa aveti o atitudine pro-reusita.
  3. Da! Imediat cum am ajuns acasa din spital, ma puteam ocupa de puiul meu cum am vrut eu! Inclusiv cu o taietura mare pe burta!
  4. Nu! Nu te poti recupera in 2 zile! Dar esti 95% functionala pana ajungi acasa din spital astfel incat sa te poti ocupa de cel mic cum si cand simti tu nevoia!
  5. Nu! Nu ai nevoie de tot ce ai citit pe net sa ai la tine in geanta de spital. Eu am avut cu mine un geamantan destul de mare si a fost cat se poate de inutil. Ce zic sa aduci: periuta si pasta de dinti, camasi de noapte speciale pentru alaptat (daca vrei! Primesti si la spital dar s-ar putea sa te simti mai confortabil in cele aduse de acasa), telefon si incarcator, ceva cu care iti poti ocupa timpii “morti” in cazul in care asta difera de sus mentionatul telefon, haine de externare atat pentru tine cat si pentru cel mic si cam atat. Prosoape, halate, camasi de noapte, absorbante specifice, geluri de dus, papuci, chiloti de unica folosinta si ce iti mai poti imagina si citi pe diverse forumuri, sunt incluse.
  6. Nu uita sa intrebi ce fel de formula i-au dat copilului in spital (in cazul in care ai semnat ca ii pot da formula) pentru ca in caz de nevoie tot cu acela va trebui sa continui si acasa!
  7. Pregateste SCOICA SAU SCAUN AUTO pentru cel mic pentru drumul spre casa! LANDOUL NU ESTE UN MIJLOC DE TRANSPORT APROPIAT PENTRU NICI UN COPIL AFLAT IN MASINA!!!! NICIODATA!!!! Ai riscuri enorm de mari in momentul in care pui copilul de orice varsta (daramite nou nascut) in landou in masina! Nici pentru “doar un drum de 5 minute” nu merita sa joci cu viata copilului tau. Aceeasi regula se aplica si la “il tin in brate”. Chiar daca nu ai masina si te vei duce acasa cu copilul in taxi, investeste intr-o scoica sau imprumuta de la cunostinte! Nici un copil sub 12 ani sau cu inaltime sub 135cm nu are voie sub nici o alta forma sa fie transportat decat in scoica sau scaun auto apropiat varstei!